Faceți căutări pe acest blog

marți, 29 noiembrie 2011

Află de câte ori ar vrea să facă sex cu tine pe oră


Un mit a fost destrămat în urma rezultatelor acestui studiu. Dacă înainte se credea că bărbaţii se gândesc la sex o dată la fiecare 7 secunde, medicii au demonstrat că acest lucru nu este posibil.

Însă "păcatul trupesc" nu le este total străin domnilor. Aceştia se gândesc să îşi satisfacă nevoile sexuale cel puţin de 19 ori pe zi, la fel de des ca şi nevoia de hrană.

Altfel spus, pentru domni sexul şi mâncarea se află cam pe acelaşi palier. Femeile se gândesc la mâncare de 15 ori pe zi şi de 8 ori în 24 de ore îşi doresc să poată să doarmă.

Aceste dorinţe au putut fi contorizate cu ajutorul unui aparat, pe care participanţii la studiu îl activau de fiecare dată când aveau vreun gând privitor la cele trei categorii studiate: sex, mâncare, somn.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Poliţie de tot râsul: Mascaţii au intrat în casă peste o bătrână ameninţând-o cu arma. Căutau cămătari

O pensionară din Piteşti s-a trezit în această dimineaţă cu mascaţii în casă din greşeală.Oamenii legii căutau cămătari numai că la adresa respectivă locuia de mai bine de 30 de ani o bătrână. Femeia s-a speriat foarte tare atunci când mascaţii au îndreptat arma asupra ei şi i-au răscolit prin casă. A sunat imediat la 112.

După ce i-au forţat uşa mascaţii au intrat cu arma îndreptată către pensionară. Şocul a fost atât de puternic încât bătrâna şi-a revenit din sperietură după câteva ore.

Mascaţii spun că aveau hârtie de la tribunal cu adresa la care au descins, deşi bătrâna locuieşte aici de mai bine de 30 de ani. Femeia susţine că nu are cunoştinţe dubioase, ba chiar întotdeauna a respectat legea.

Pentru spaima trasă, bătrîna este hotărâtă să dea în judecată poliţia şi să ceară daune serioase. Anchetatorii au descins dimineaţă la mai multe locuinţe din Piteşti în căutarea unor persoane suspecte de cămătărie.

Nu este prima dată când mascaţii cu „ajutorul“ magistraţilor greşesc copilăreşte. În luna februarie a.c., o familie din Constanţa s-a trezit, după-amiaza, cu forţele de ordine în casă. În ciuda protestelor familiei Nicula, forţele speciale au urmat procedura şi au răscoit toată casă, fără să lase nici un colţişor neverifcat.

Când nu au fost descoperite ţigările de contrabandă pe care se aşteptau să le găsescă în apartament, ofiţerii au verificat din nou mandatul şi au realizat că au greşit adresa, ei făcuseră percheziţia la etajul 3 al blocului, iar mandatul era pentru un apartament de la etajul patru.


sursa: antena3.ro

luni, 21 noiembrie 2011

Moartea a lovit ca în Final Destination.

Moartea era pregătită de atac, dar a ratat cu brio. Norocul i-a surâs acestui şofer, care a reuşit să-şi sfideze propriul sfârşit. Mergea pe autostradă cu maşina, când mai multe bare de fier s-au desprins dintr-o remorcă şi i-au străpuns parbrizul.

Yang, şoferul de 24 de ani, a avut un reflex uluitor şi într-o fracţiune de secundă s-a aruncat pe scaunul din dreapta. După câteva momente, s-a uitat în sus şi a văzut că barele de fier erau la numai câţiva centimetri de capul său.

"Mi-a fost foarte frică, pentru că mergeam cu 60 km/h. Probabil mi-am dat seama ce avea să se întâmple şi am reacţionat cu o iuţime providenţială. Nu-mi vine să cred că mai sunt în viaţă!", a declarat bărbatul.


sursa: antena3.ro

marți, 8 noiembrie 2011

Ţiganul român "Batman" din Mangalia, faţă în faţă cu Holocaustul: "Dacă l-aş avea pe Hitler în faţă, nu i-aş zice nimic. I-aş face"

Niciunul din micii prieteni germani ai lui Florin nu ştia că la câţiva kilometri de Hanovra a existat un lagăr de concentrare
Când au fost eliberaţi de britanici, oamenii din lagărul de la Bergen Belsen au plâns în faţa blidelor cu mâncare / Foto: Arhivele secrete britanice, Muzeul Bergen Belsen
Gardienii SS au fost puşi de britanici să cureţe lagărul, după încheierea războiului. La Bergen Belsen au murit 250.000 de oameni / Foto: Arhivele secrete britanice, Muzeul Bergen Belsen

În dimineaţa plină de soare a zilei de toamnă strigătele unui puşti blond ochelarist tulbură liniştea centrului de tineret aflat într-o pădure din regiunea Hanovra, Germania. "Batman, Batman, komm hier" (n.r. – vino aici). De după un copac apare un tânăr negricios, îmbrăcat cu o geacă de piele şi cu trei capete mai mare decât micul german care-şi zice Harry Potter. Mai mulţi puşti blonzi îl strigă pe Florin "Batman", rugându-l în germană şi în engleză să le mai fabrice o poveste. "Das iz prinţes. Aşa. Şi tu stay here şi cutare. Aşa", îi învârte Florin pe micii eroi blonzi, după un scenariu limpede ca lumina zilei în capul lui. Florin e un ţigan de 20 de ani din Mangalia. Şi-a cunoscut tovarăşii de joacă cu o zi în urmă şi, deşi le vorbeşte stâlcit în trei limbi şi face glume pe care doar el le înţelege, puştii îl adoră.

"Batman" a zburat acum pentru prima oară cu avionul. Tot pentru prima oară a ieşit din ţară şi a venit la Hanovra pentru a vizita un lagăr de concentrare unde aproape 2.000 de romi au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Florin e unul din cei patru romi aleşi de organizaţia Policy Center for Roma and Minorities să cunoască mai multe despre Holocaust şi să vadă cu ochii lui bucăţi de istorie de care a auzit vag acasă sau la televizor. "Ţiganilor le-a fost ruşine. Celor care au fost duşi la Bug şi-au supravieţuit le-a fost şi le este ruşine că au fost trataţi astfel de «gagii», că au îndurat aşa foame, aşa mizerie. De-asta nu povestesc nimănui sau prea puţin despre «samudaripen», cum spunem noi genocidului romilor", explică Adrian Furtună, coordonatorul proiectului în care alături de romi au fost invitaţi şi români, moldoveni, ucraineni, spanioli şi germani.

La centrul de tineret din Gailhof, Florin învârte câteva fete de liceu din Hanovra şi le învaţă cum să danseze ţigăneşte. Le-a cântat şi câteva me­lo­dii de-acasă, din locul unde totul se în­vârte în jurul zilei de azi, unde po­vestea unor ţigani ucişi în lagărul din Bergen Belsen, la 20 de kilometride Hanovra, n-a ajuns niciodată. Din locul unde grija pentru trei fraţi şi frica de a spera că vei ajunge avocat după ce ai terminat Liceul Econo­mic nu mai lasă loc de prea multe.

Întâi şi întâi, Florin a văzut nişte ziduri gri. Şi multe luminişuri pitite în pădure. Astfel l-a întâmpinat lagărul Bergen Belsen. Dacă întrebi locuitorii din sa­te­le perfect aliniate din împrejurimi, pu­ţini sunt cei care ştiu că acolo au mu­rit aproximativ 250.000 de oa­meni: evrei, ţigani, homosexuali, pri­zo­­nieri de război. Oamenii au murit la Ber­gen Belsen de foame, din cauza aglo­meraţiei, a mizeriei, a brutalităţii gra­tuite.

"Batman" ştie engleză şi a ascultat cu interes toate explicaţiile ghidului german, Bernd Gafe-Ulke, când povestea de oameni care frângeau degetele celor morţi să vadă dacă n-au în încleştare vreo bucată de pâine, de cei care aşteptau să cadă câteva picături de supă din cazanul în care li se aducea o zeamă lungă, doar ca să poată linge de pe jos. La Bergen Bel­sen au murit, oficial, în jur de 2.000 de ţigani. Numărul exact nu e cunoscut pentru că listele de transport au fost arse înainte de venirea aliaţilor. "40% din cei ce au murit la Bergen Belsen sunt neidentificaţi. Se mai pot vedea aici doar fundaţiile clădirilor în care erau ţinuţi oamenii, pentru că, după eliberare, totul a fost ars. Era un focar de boli. Într-un loc ce putea adăposti 20.000 de oameni, spre sfârşitul războiului, au fost ţinuţi şi 70.000", dă câteva cifre ghidul.

Apoi sunt fotografiile. Şi filmele la care accesul copiilor sub 14 ani e in­ter­zis. Figuri descărnate, soldaţi că­rând cadavre, munţi de corpuri dez­bră­cate şi desfigurate de foame, copii cu feţe de bătrâni, o mamă cu un copil în braţe plângând un altul mort. Tone de moarte indecentă peste tot. Florin se uită de aproape la fiecare fotografie şi mintea lui face poveşti. Numai că nu mai sunt poveşti pentru copii. Vede oameni în ochii cărora nu mai ci­teşte decât foame, frig, disperare, vede morţi târâţi de soldaţi fără urmă de emoţie la o groapă comună, gardieni zâmbitori, pe­tre­când la câţiva metri de suferinţa inumană a altor fiinţe. "Nici în cel mai urât coşmar al meu nu mi-am putut imagina aşa ceva. M-a şocat privirea ştearsă a gărzilor SS care cărau corpuri ca şi cum era ceva normal. Aruncau oamenii morţi la groapă de parcă erau păpuşi stricate de care nu mai avea nimeni nevoie. Vezi şi nu-ţi vine să crezi", recunoaşte Florin.

Filmele sunt şi ele şocante. Din arhiva secretă a trupelor britanice sunt arătate secvenţe cu oameni plângând când primesc un blid de mâncare de la eliberatori, stafii vii mergând fără sens, foame pură, frică pură. "Aici te simţi nedreptăţit ca fiinţă umană. Cum a fost posibil?", repetă Florin întrebarea pe care majoritatea supravieţuitorilor, romi sau evrei, o repetă la nesfârşit în mărturiile lor. "Voiau întâi să ne facă să uităm că suntem oameni. Ne luau speranţa, apoi dinţii de aur, dacă aveai nenorocul să ai, şi apoi viaţa", mărturiseşte un supravieţuitor rom într-un interviu.

"Un nonsens. Cum să iei oameni nevinovaţi, să-i izolezi şi să-i omori?", nu pricepe Florin. Bernd Gafe-Ulke explică tinerilor vizitatori, ţigani şi nu numai, că naziştilor le-a venit treptat ideea să extermine şi romii. "Au vrut întâi să-i separe de restul societăţii, apoi au dat legi prin care era interzisă «contaminarea» germanilor cu rasele impure. Una din legi vorbea chiar de combaterea «plăgii ţigăneşti» (1938)", adaugă ghidul.

"N-am ascuns niciodată că sunt ţigan. Am prieteni români în marea majoritate şi doar privirile unora pe stradă mă fac să mă simt ciudat. Când aud cum suntem înjuraţi la televizor, pe Internet, mă gândesc cum să facem să ridicăm imaginea etniei. Să ne facem o identitate clară, să evoluăm. Fiecare popor a evoluat. De exemplu, nomadismul e depăşit. Nu mai poţi merge peste alţii să le încalci legile. Dar nici ceilalţi nu trebuie să ne judece la pachet", crede Florin. A auzit de ărepatrierile" din Franţa, de curentul tot mai accentuat împotriva ţiganilor şi cum sunt găsiţi vinovaţi pentru tot ce se întâmplă rău. "Sărăcia şi izolarea ţiganilor sunt şi ele un fel de samudaripen. Unul cu mănuşi. Din ce-am aflat până acum, cu criza şi restul problemelor, situaţia nu e mult diferită de cea dinainte de război. Dacă nu reacţionăm, Holocaustul se poate întâmpla din nou", spune Florin. Şi atunci să fi Batman, nu-ţi va mai folosi la nimic.


sursa: jurnalul.ro