Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii creştine ar putea fi elucidat. "Chivotul Legii”, care adăposteşte tăbliţele de lut cu Cele Zece Porunci, scrise chiar de mâna lui Dumnezei şi primite de Moise pe muntele Sinai, ar putea fi văzut pentru prima dată, după trei milenii.
Acesta ar fi un adevărat miracol, iar reprezentanţii bisericii spun că ar fi un argument de necontestat al faptului că Dumnezeu există, multe "suflete împietrite urmând să fie convertite la credinţă".
Biserica Ortodoxă din Etiopia susţine că are Cufărul Sacru. Obiectul de cult ar fi adăpostit în biserica "Sf. Maria” din Aksum.
Cufărul ar putea fi mutat din cauza lucrărilor de renovare la care va fi supusă biserica. Acest lucru va fi o şansă pentru creştini pentru a vedea Chivotul Legii.
Potrivit Bibliei, Chivotul Legii a fost ţinut în Templul lui Solomon din Ierusalim, timp de mai multe secole. Obiectul sacru a dispărut după ce babilonienii au distrus Ierusalimul, în anul 586 î.Hr., însă Nu există nicio menţiune despre distrugerea acestuia.
Tim Makins, un fotograf britanic, a descoperit biserica anul trecut în septembrie, în timpul unei călătorii prin Etiopia, scrie Daily Mail.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu