Faceți căutări pe acest blog

vineri, 6 ianuarie 2012

Invenţia care va SCHIMBA lumea!

Soldaţii americani vor putea să realizeze operaţiuni militare fără a fi observaţi de inamici, graţie unei invenţii realizate de o echipă de fizicieni de elită, sponsorizată chiar de Pentagon. Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze o adevărată gaură în timp, care le va permite să "camufleze" anumite perioade de timp.

Rezultatul acestei cercetări a fost publicat în revista Nature, iar experimentul a fost în detaliu explicat. Cercetătorii au reuşit să mascheze, să ascundă un eveniment care avea durata a 40 de picosecunde, manipulând lumina.

Astfel,pentru a ascunde un obiect, fizicienii au curbat lumina în jurul acestuia, pentru că în momentul în care lumina nu atinge respectivul obiect, acesta nu este vizibil ochiului uman.

Însă atunci când se doreşte camuflarea anumitor evenimente, cercetătorii modifică viteza în care se deplasează lumina. Astfel, pentru a observa un eveniment, lumina emisă se deplaseaza dinspre evenimentul observat, spre ochiul uman, cu regularitate şi într-un ritm constant.

Cercetătorii de la Cornell au reuşit să modifice fluxul de lumină, iar evenimentul a putut trece fără a fi observat.

Acest experiment s-a petrecut în cadrul unui cablu de fibră optică, pentru a fi foarte uşor de urmărit.

Fizicienii care au pus la cale acest eveniment uluitor au declarat că pentru a masca un eveniment ce s-ar întinde pe durata unei secunde, folosindu-se de aparatura pe care au utilizat-o la acest experiment, ar avea nevoie de o maşinărie care s-ar întinde pe o lungime de 30.000 de kilometri, scrieWired.com.


sursa: antena3.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu